REFERINŢE CRITICE

Tânărul clujean Victor Ţarină are o formaţie ştiinţifică (geolog). El vine spre poezie fără prejudecăţi şi cu o candoare caracteristică talentelor native. Volumul de debut înglobează o parte a producţiilor sale de până acum, suficiente însă pentru a-l defini ca pe un poet de factură originală, foarte diferit de confraţii din generatia sa. O poezie simplă, pe jumătate ludică, pe jumătate gravă, explorează parcă în treacăt universul familiei şi al copilului.... E în poemele sale un mod particular de a privi lucrurile vieţii, fie cu o „cruzime de copil”, fie cu un umor „nevinovat”, ce vizează grotescul.  

Victor Felea  

****

Poezia lui Victor Ţarină se caracterizează prin lapidaritate şi prospeţime. Fiecare poem se constituie dintr-o succesiune de enunţuri care, uneori, n-au legătură logică între ele, dar creează, prin însumare, o atmosferă poetică. Ambiţia autorului este de a concentra o cât mai mare încărcătură lirică în cât mai puţine cuvinte.

Caracterul eliptic al poemelor creează impresia că ele sunt mesaje transmise într-un regim de urgenţă. Sau, altădată, că sunt fantezii capricioase, ca fragmentele de melodii generate de trecerea întâmplătoare a degetelor pe clapele unui pian.Şi într-un caz, şi în celălalt, poetul ne face sa  înţelegern că are de spus mai mult decât spune. Această sugerare a existenţei unui potenţial liric mult mai mare decât lirismul revelat este de efect.

Alex Ştefănescu

**** 

Creştinul autentic, aşa cum îl descoperă şi poezia lui Victor Ţarină, trăieşte în prezenţa imediată a lui Cristos. Versurile poetului sună firesc, şi un anumit aer cotidian provoacă misterul, fără să îl alunge printr-o coborâre în banalitate. 

La nivelul limbajului liric, Victor Ţarină nu inovează şi nici nu imită, el îşi structureaza discursul în funcţie de sentimentul creştin al iubirii. O poezie care, în simplitatea sa, are ceva din adâncimea sfinţilor anonimi care, de multe ori trăiesc printe noi, si pe care strălucirea Harului ni-I arată, în anumite momente în măreţia lor.

Adrian Popescu

**** 

Tânărul Victor Ţarină este unul dintre cei mai neliniştiţi, mai iscoditori poeţi din generaţia sa, fiecare volum de până acum prezentându-l într-o altă ipostază, a căutării de sine printr-o ascendenţă vizibilă în varii game şi tonalităţi lirice, tematice dacă se poate spune. „Aureole" este un exerciţiu elevat, de o pedantă exaltare în perimetrul poeziei religioase, aducând un aer proaspăt, frust, încărcat de accente dramatice autentice.

Constantin Cubleşan  

****

Există, în aparenţă, două moduri disjuncte de manifestare a afectivităţii poetului: unul deceptiv, cu tentă sarcastică; altul evlavios, parcă în preajma unei revelaţii religioase. In realitate, ele constituie faţa şi reversul aceleiaşi sensibilităţi esenţial melancolice...

Cele două „feţe" au drept punct de convergenţă o atitudine de natură morală.  

Petru Poantă

 ****

Poetul n-a fost niciodată un verbios, un discursiv, un ins cucerit de debitul diform şi contorsionat al rostirilor delirante, ci mai degrabă, un retractil, înaintând sfios, ceremonios, cu o fragilitate caracteristică, pas după pas, spre o construcţie dominată de sens. Ceea ce-l definea până acum pe poet era imagistica arcadică şi pitoresc naturistă a unei lumi structurate după legi conceptuale foarte precise.

Mircea Popa

 ****

Acceptând cu luciditate fatalităţile cotidiene, poetul clujean nu işi clamează drama, se mulţumeşte să o noteze ca pe un fapt divers, inclus în dinamica impasibilă a fenomenelor universului. Confesiunea sa are ceva din impersonalitatea cronicarului ce notează pe răboj întâmplările mărunte ale unei vieţi sub sennul candorii, al impăcării înţelepte cu dramele inerente destinului uman. Atitudinea sa obişnuită se exprimă sub forma unor meditaţii calme. Poetul este indiscutabil, un ins urban, a cărui civilitate se manifestă şi prin discreţia confesiunilor sale.  

Ion Cristofor

****

Poetul descoperă semnele sacrului în cotidian., în cele mai simple gesturi, în lucrurile umile, în imediateţea vieţii. Tocmai de aceea lumea profană nu se reduce nicidecurn la ceea ce se vede, ci apare, îmbogăţită, ca mod de semnificaţii, căci este în permanenţă legată de un alt sistem de referinţă, acela al scenariului divin. La un prim nivel de reprezentare se poate vorbi de o figuraţie creştină compusă din personaje, obiecte, situaţii şi simboluri. La un nivel superior se află elanul mistic, acele „trăiri mai înalte" de care vorbeşte poetul în poemul  „Un pahar de lumină".  

Mircea Petean

****

Volumul „Aureole" este semnul cert al unui poet matur. Un firesc al curgerii versurilor şi al îmbinării cuvintelor în imagini poetice în general originale şi nu de putine ori percutante, o anume familiaritate cu misterul, prezentă şi în ciclurile anterioare, dar personalizată acum prin Sfinta Treime, un aer de religiozitate curată, apropiată uneori de mistic, o anumită ,,metafizică" descoperită în omul simplu şi în acţiunile sale banale, precum şi sinceritatea demersului liric în totalitatea lui fac din acest volum, îmi place să cred şi să spun, o apariţie remarcabilă în poezia noastră actuaIă. 

Nicolae Mocanu

 ****

Citadinismul liricii poetului este doar un cadru îndepărtat unde umbra zidurilor protejează eul profund religios al căutării esenţelor ontologice. Asumarea crucii ca izvor al mântuirii se face în strânsă legătură cu simbolul domesticit al eşalonării poverilor zilnice purtate de un Sisif exilat „pe străzile oraşului"; acerbă şi aluzivă devine căutarea călăilor rămaşi nepedepsiti. Rănile cristice pătrund în realitatea imediată sub forma unor obsesii purificatoare.  

Adrian Ţion

****

Volumul „Statuile disperării" este de o frumuseţe abstrusă cu un amestec de descripţie fantastă şi sugestie spiritualistă. Viziunile lirice, încărcate de apariţii funeste, au întâi de toate un sens moral, căci în spatele combinaţiilor alegorice se încheagă o idee mai înaltă despre raporturile fiinţei cu lumea.  

Al. Florin Ţene

 ****

Plouă aseară. Capitolul: Plouă mărunt.

Versuri monotone, încântatorii, alternând cu altele lapidare, unele căutând melodia, altele sunetul. Numeroase poeme subâmpărţite, fragmentarul atrăgând fascinant şi enigmatic scriitura. Totul se prezintă sub forma unui puzzle în care nu există poza ce trebuie reconstituită. Victor Ţarină reuşeşte construcţia câtorva imagini remarcabile apelând la tehnici variate, de la afişarea clişeului şi apoi subminarea sa (cum e cazul în „Fiica pescarului") la alăturarea aparent neintentionată de cuvinte şi la,,plagierea" modelului de haiku. Poezia sileşte cititorul la colaborare, la umplerea spaţiilor goale, e nevoie de fineţe pentru receptarea unor stări, a unor senzaţii şi nu a unei idei explicite.  

Victor Cubleşan

****

Victor Ţarină nu este un mistic greoi, mirosind a psalmi învăţaţi ca la şcoală şi a tămâie. El sirnte cu adevărat. şi ceea ce sirnte spune. Multe din poemele sale cuprind sclipiri de viaţă obişnuită numai că Iisus este întotdeauna acolo ca Semn şi Sens al adevărului ce încă desparte omenirea. şi de aici se naşte tânguirea poemului, din rana sa de a nu putea fi mai aproape celor ce le este destinat.

Şi câtă dreptate are acest poet, exilat în propria sa sensibilitate, ca într­-un vechi schit de la marginea lumii... „Mă doare prea tare cuvântul / Ca să pot povesti mai departe". Îngerul îl privea neîncrezător, peste un alt volum, de versuri, nescris încă.

Dorin Serghie  

****

„Ultimul cuvânt", segmentul ultim al cărtii, e semnificativ pentru că a devenit titlul acestui volum, fiind metafora supremă a acestei Cărti, unde veşnicia a împietrit în aşteptarea unui semn. Victor Ţarină se defineşte ca un poet al căutării şi al aşteptării unui „cuvânt” - semn al transcendenţei care să poată izbăvi fiinţa şi lumea din vraja încremenirii. Volumul se poate constitui într-o rugăciune sinceră pentru descoperirea acelui semn.  

Florin Lazăr

****

Prin creatia sa poetul Victor Ţarină încearcă să resacralizeze lumea, care are o credinţă superficială în Dumnezeu. Este extrem de interesant de urmărit că anumite poezii scrise despre evenimente cotidiene au capacitatea de a trezii un fior mistic. Fără să încerce să moralizeze, poetul reaşează sacrul acolo unde îi este locul: în prim-planul fiinţei noastre. Sacrul lui nu este ostentativ, ci trebuie descoperit în cele mai simple trăiri, lucuri, fenomene.  

Victor Bodo

****

Poetul clujean Victor Ţarină suscită interesul prin modul personalizat de exteriorizare a sentimentelor. Sensibil şi aspru în acelaşi timp, poetul trasează un itinerariu afectiv al iniţierii în marele mister al morţii....

Sensibilitate melancolică, Victor Ţarina relevă în poeziile sale un eu tensionat ce caută manifestări ale divinităţii în lumea citadină, imaginilor de apocalipsă opunăndu-li-se seninătatea regăsirii credinţei.  

losefina Batto

****

In volumul „Dialog cu hârtia" se evidenţiază o dorinţă acută de puritate, de reîntoarcere în edenul copilăriei, departe de trepidaţia lumii adulte care şi-a pierdut imaginaţia şi  se cantonează meschin în afara miturilor primare, a credinţei şi a sacralităţii.  

Ion Roşioru

****

După tot ceea ce am citit în poezia contemporană românească, întâlnirea cu un volum precum Aureole al lui Victor Ţarină, ne pare a fi una memorabilă. Atitudinea pe care şi-o asumă acest poet nu e de a da frâu liber imaginaţiei, indiferent pe ce coclauri ar urma ca să bântuie: el se simte chemat către o menire mai înaltă, iar cartea aceasta pare ea însăşi o rugăciune a unui om care a descoperit dincolo de realul lumii inconjuratoare, o dimensiune superioară, a carei lumină se răsfrânge peste orice vers al acestui volum.

Dina Dehelean

****

„El si Cel...?!" - Scenariu de film.  

Victor Ţarină (care a mai publicat o placheta de versuri bine primită de critica literară) si Nicolae Dudaş reuşesc împreună, o carte experiment, incitantă ca o formulă literară şi situată în zona de interferenţă dintre parabola absurdă şi şarja grotescă. „El şi Cel", personaje-schiţă şi personaje-sinteză în acelaşi timp, evolueaza pe fundalul unei fresce sociale recognoscibile, propunînd un timp real şi un spaţiu concret, dar sublimate  într-o impersonalitate aproape generalizată.

Scenariu de film (însă  nu în sensul tehnic al noţiunii), textul celor doi tineri autori clujeni este scris într-un registru abstract, de factură preponderent  suprarealistă şi cu proiecţii în postmodernismul ultimilor ani.

Nicoiae Mocanu , Clusium

****

Există cărţi care se scriu în jurul unei formule şi  există cărţi care se scriu fugind de formule, încercând să propună un cod nou, o modalitate diferită de construcţie şi viziune. In rândul acestora din urmă se  înscrie şi volumul de faţă. Autorii propun un text sub forma unui scenariu de film. In definitiv, nimic nou, doar că ideea este sabotată din momentul în care a fost pusă pe hârtie - ca subtitlu se notează: „film bărbătesc". Atmosfera este de teatru absurd.

Imagisticul suprarealist ţine  în primul rând de recuzită, de un grotesc asumat conştient, cartea fiind articulată subteran într-un joc fin de parabolă. Autorii clujeni reuşesc să propună un volum-experiment interesant.

Victor Cubleşan

****

Ca prozatori regasiţi pe un tarâm literar al absurdului, îmbibat de umor, ironie şi chiar grotesc, Victor Ţarină şi Nicolae Dudaş se mişcă liber, neînchistat de reguli şi  prejudecăţi, cu succes.„El şi Cel...?!- film bărbătesc", desi deloc facilă lectură,  îşi merită osteneala..

Ioana Cistelecan

****

De  înaltă ţinută şi mult rafinament, fără a fi ostentave, „suferă" cartea lui Nicolae Dudaş şi Victor Ţarină, intitulată ciudat „El  şi Cel...?! (film bărbătesc)"..

Scrierea de faţă e un fel de CIRCUS MUNDI cu hachiţe, scrânteli şi  foarte multă cruzime. Autorii au muncit îndelung la făurirea unei imagini date parcă de o oglindă spartă  în mii de fragmente, toate la fel de grăitoare şi toate grăbite să vorbească, aşa cum fac pînă şi pereţii. De fapt e greu să numeşti ce au elaborat intre anii 1977-1987 cei doi autori. Textul este un text, cu multe ruperi de nivel şi poate fi la fel de bine o piesă de teatru, un scenariu de film sau un roman ultra modern. De-a lungul lecturii se iţesc de ici colo urmele unor „părinţi" iluştri cum ar fi Samuel Becket, Eugen Ionescu sau Boris Vian. Autorii de loc influenţaţi de rădăcinile ilustre joacă cu cărţi subtile experimentînd mereu  între suprarealism sau postmodernism..

Dorin Serghie